top of page
Poza scriitoruluiCristina Rizea

Jurnal de deputat 8-14 martie 2021

A doua săptămână din martie, pe scurt:

🚩Luni: ședință de grup parlamentar și dezbaterea proiectelor de pe ordinea de zi a plenului.

🚩Marți: ședințe în comisiile de muncă, transporturi și infrastructură,

🚩Miercuri: votul în plenul Parlamentului al proiectelor legislative dezbătute luni.

De reținut este că în această săptămână, au fost aprobate în plen:

📌Amendamentele pe care le-am depus în Comisia de Muncă, în beneficiul familiilor monoparentale care vor putea pot beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor în cazul suspendării cursurilor. În plus, familiile monoparentale vor avea posibilitatea de a alege între acordarea de zile libere și majorarea salarială aferentă zilelor libere. De aceeași posibilitate de a alege între zile libere și majorare salarială vor beneficia și familiile în care ambii părinți lucrează în sistemului național de Apărare, ordine publică și securitate națională, al angajaților din penitenciare și al personalului din unitățile sanitare.

📌 În plenul Camerei Deputaților a fost adoptată legea care aprobă OUG 55/2016, privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (C.N.A.D.N.R.) și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere (C.N.I.R.). Practic, ordonanța de urgență semnată de Dacian Cioloș în timpul guvernării tehnocrate prevedea separarea C.N.A.D.N.R. în două entități separate:

🚩Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere(C.N.A.I.R.) care are ca obiect de activitate administrarea, întreținerea, repararea și exploatarea autostrăzilor, drumurilor expres, a drumurilor naționale precum și a altor elemente de infrastructură rutieră;

🚩Compania Națională de Investiții Rutiere (C.N.I.R.) care are ca obiect de activitate proiectarea, construirea, modernizarea, executarea lucrărilor de remediere a autostrăzilor, drumurilor expres, a drumurilor naționale precum și a altor elemente de infrastructură rutieră. C.N.I.R. va coordona și dezvoltarea unitară și echilibrată a infrastructurii de transport rutier.

Decizia de reorganizare și de separare a celor două companii vine ca răspuns la multiplele întârzieri în implementarea proiectelor noi ca urmare a volumului mare de timp și efort alocat de vechea companie proiectelor de mentenanță a rețelei naționale rutiere deja existente.

Scriptic, C.N.I.R. există din 2016, odată cu publicarea ordonanței de guvern. Practic, compania va deveni operațională abia de acum încolo.

De ce este nevoie de această companie?

Pe scurt! Media europeană de realizare a rețelei de autostrăzi este de 100km/an, la o populație de 18 milioane de locuitori, comparabilă cu populația României. În țara noastră, din 2007 și până acum, a fost realizată o medie anuală de 50km/an, iar această performanță scăzută a avut un impact direct asupra atragerii de investitori pentru susținerea dezvoltării economice, asupra mobilității populației și a circulației mărfurilor sau asupra resurselor atrase la bugetul de stat din dezvoltarea investițiilor în diferite sectoare economice..

În plus, neoperaționalizarea C.N.I.R. a dus la un procent scăzut de atragere a fondurilor europene destinate dezvoltării infrastructurii dar și la penalități sau majorări de întârziere contractuale cu impact direct asupra bugetului de stat.

C.N.I.R nu este o altă companie finanțată de la bugetul de stat. Sursa de finanțare va fi cotă parte din vignetă.

⛵Tot legat de subiectul plajelor, am trimis solicitări Gărzii Naționale de Mediu și Ministerului Mediului pentru a afla numărul sancțiunilor dispuse de aceste autorități în afara sezonului estival pentru operatorii de plajă, persoanele fizice și autoritățile locale responsabile de întreținerea și igienizare zilnică a suprafeței de plajă și asigurarea condițiilor sanitare și de protecție a mediului.

Către MAI am trimis o solicitare pentru a afla numărul de sancțiuni dispuse pentru nerespectarea regulilor privind interzicerea accesului pe plajă a animalelor de companie.

🌍În fine, pentru a ne documenta temeinic în legătură cu inițiativa de a permite accesul pe plajă al animalelor de companie, am solicitat Departamentului de Studii Legislative și Politici UE din Parlament o analiză a legislației din Uniune și din statele membre având acces la litoral în legătură cu accesul animalelor de companie pe plajele cu scop turistic.

💉Fiind inclusă în categoria a doua de vaccinare, ca pacient oncologic, vineri, am fost programată pentru primul vaccin. M-am vaccinat cu AstraZeneca. Mă simt ok, nu m-a durut. E bine!

7 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page