top of page
Poza scriitoruluiCristina Rizea

Raport de activitate 2022

Actualizată în: 6 iun. 2023

Anul trecut a fost unul plin de evenimente în plan profesional, cu schimbări majore, a fost un an al luptei zilnice pentru aducerea mai aproape de realizare a proiectelor mai vechi, dar și al unor noi inițiative legislative. 2022 a fost un an al schimbarilor, al cunoașterii și al dezvoltării unei echipe pe care ne putem baza. Continuăm în același ritm și pe mai departe spre idealul nostru comun: o Românie la standarde europene cu o identitate asumată care să ne facă mândri.


Activitatea parlamentară în cifre

Categorie Activitate

Numar activitati

Inițiative legislative semnate

92

Propuneri legislative inițiate

3

Întrebări și interpelări

12

Moțiuni

6

Intervenții în Plen

12

Ședințe ale Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi

42

Ședințe ale Comisiei pentru transporturi şi infrastructură

33

Inițiative legislative

​Flexibilizarea Concediului de creștere a copilului

Proiectul prevede ca ambii părinți să poată opta pentru concediul de creștere a copilului în primele 6 luni de la naștere, cumulând astfel 12 luni, următoarele 12 luni putând fi ulterior solicitate de oricare dintre cei doi părinți.

https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L764&an_cls=2022

Instituirea Zilei de comemorare a victimelor Marii Foamete (Holodomor)

Am depus acest proiect din convingerea ca nu putem rămâne indiferenți în fața ororilor trecutului și că acestea trebuie condamnate la fel cum o facem și cu cele de acum.

Și atunci, ca și acum, acțiunile au fost planificate și duse la îndeplinire cu bună știință de adepții regimul

totalitar aflat la conducerea Rusiei, scopul lor fiind exterminarea populației.

https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?nr=431&an=2022

Decontarea integrală de către stat,

pentru persoanele asigurate, a

procedurilor de reproducere umană

asistată medical.

De 15 ani visez la acest proiect prin

care statul să ajute financiar cuplurile infertile decontând

procedurile medicale de reproducere umană asistată, de pe

vremea când nu aveam nicio

legătură cu viaţa politică. Visez la

acest proiect pentru că acum 15 ani, la fel ca mulți alții, m-am lovit

personal de această problemă.

Coinitiate

Codul Electoral

Prin proiectul de Cod electoral, propunem atât unificarea legislației electorale, cât și o reformă a procesului electoral din România și a sistemului de finanțare a partidelor. Printre prevederi se numără: alegeri locale în două

tururi, simplificarea votului pentru cetățenii din Diaspora, creșterea numărului de parlamentari

care reprezintă Diaspora, scăderea numărului total de parlamentari și scăderea cu 75% a subvenției primite de partidele politice.

Victimele înregistrate la Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă vor putea beneficia

de servicii gratuite de formare profesională

Propunem facilități fiscale indirecte, respectiv

subvenționarea unor sume pentru angajatorii

care încadrează în muncă victimele violenței

domestice.

Victimele înregistrate la Agențiile pentru

Ocuparea Forței de Muncă vor putea beneficia

de servicii gratuite de formare profesională.

Toaletarea copacilor din zona drumurilor naționale

Prin modificările propuse se stabilește cadrul

legal care permite administratorului drumurilor

de interes național sau al drumurilor de interes

județean realizarea promptă a intervențiilor

necesare în situații potențial periculoase pentru

siguranța circulației rutiere.

Programul de alimentație școlară

Acest proiect transformă singurul program de

alimentație școlară cu acoperire națională,

cunoscut în prezent sub denumirea „Laptele și

Cornul”, într-un „Mic Dejun Sănătos” cu valoare

nutritivă, cu adevărat proaspăt, diversificat,

inclusiv pentru copiii cu intoleranțe alimentare, și

cu o componentă educativă reală.

Eliminarea „taxei pe soare”

Proiectul prevede ca autoritățile administrației

publice centrale, printre care și ANRE, să nu

poată aplica taxe și tarife prosumatorilor de

energie din surse regenerabile, în legătură cu

energia electrică din surse regenerabile

autoprodusă de aceștia care rămâne și este

consumată în spațiile lor.

Stimularea creșterii prezenței la vot prin acordarea unei zile libere tuturor angajaților care votează

Prin această inițiativă legislativă s-a urmărit

creșterea numărului de persoane care se

prezintă la vot, prin acordarea unei zile libere

fiecărui angajat care votează în cadrul oricăreia

dintre cele 4 tipuri de scrutin (alegeri locale,

alegeri parlamentare, alegeri europarlamentare

sau alegeri prezidențiale).

LEGE pentru integrarea educațională a copiilor anterior

școlarizați în străinătate.

Legea vizează înființarea unor grupe de

acomodare în cadrul cărora elevii anterior

școlarizați în străinătate vor putea beneficia de

cursuri de limbă, cultură și civilizație românească

pentru o integrare mai ușoară în sistemul de

învățământ din România.

LEGE prin care persoanele care au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate.

LEGE prin care persoanele care

au fost condamnate definitiv la

pedepse privative de libertate

pentru infracțiuni săvârșite cu

intenție nu vor mai avea drepturile de

a candida și de a fi alese în funcții

publice

Intervenții în Plenul Camerei Deputaților


Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului.

Plaja Corbu

Tinerii constănțeni nu cedează în fața tiraniei

Cîmpeanu a demisionat acum 5 minute

Povestea voucherelor acordate de Ministerul Familiei pentru fertilizare in vitro

Violența asupra femeii nu este doar fizică.




Activitate în circumscripție


1. Sesizări și petiții către Consiliul Județean, Prefectura, primarii din județ și alte instituții locale.

2. Proceduri de atac în contencios legislatic în situații punctuale de nerespectare a legii sau a transparenței administrative din partea unor instituții ale statului.

3. După un proces de aproape un an, Curtea de apel Constanța a obligat ABADL să comunice un document de interes național: Studiul geologic și geomorfologic prind delimitarea falezelor Mării Negre.

4. Audiente fizice si online

5. Consultari publice.

Apariții media


Echipa mea și transparența cheltuielilor



Contact:

Email : cristina.rizea@cdep.ro

Telefon: 0729 363 964

Strada: Bd. Mamaia, nr.85, bloc LS6, scara D, parter, apart 31, Constanța

www.cristinarizea.ro

/@depcristinarizea

/cristinarizeadep

24 afișări0 comentarii

Commenti


bottom of page