top of page
Poza scriitoruluiCristina Rizea

Constanța are nevoie de investiții în infrastructură pentru a se dezvolta așa cum merită!

În iunie anul acesta, după prezentări și discuții la Ministerul Transporturilor condus la acea vreme de Cătălin Drulă, am primit asigurarea că proiectul de tren metropolitan în Constanța este inclus în Planul Investițional pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport pe perioada 2020-2030, document programatic de referință pentru politicile publice relevante în realizarea obiectivelor de infrastructură de transport naționale.

Din păcate, în lunile ce au urmat, criza politică și lipsa unui ministru al transporturilor cu puteri depline a pus o pauza demersurilor noastre.

Acum, când noul guvern este investit, atragem din nou atenția Ministerului Transporturilor și Parlamentului să nu omită județul Constanța de pe lista priorităților legate de investițiile în infrastructură în proiectul de buget care se conturează pentru anul viitor.

Constanța nu merită să rămână mai prejos decât Cluj, Iași, Timișoara, Brașov sau Craiova, unde proiecte de tren urban/ metropolitan se află deja în diferite stadii de lucru.

Am susținut marți, în acest sens, o declarație politică având că temă trenul metropolitan Constanța, declarație pe care o puteți vedea aici 🔽


10 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page